Condiții de participare la concursul de pronosticuri pentru Campionatul Mondial

Discuție în 'FAQ eventuri' creată de .--ČRONOS--., 4 Iun 2014.

Dragă cititor al forumului nostru,

Dacă dorești să participi activ la discuțiile purtate, ai întrebări sau vrei să deschizi alte teme, este necesar să te conectezi în continuare în joc. În cazul în care nu ai încă un cont de joc, te rugăm să te înregistrezi. Ne bucurăm să te revedem în viitor în forumul nostru! CLICK AICI
  1. .--ČRONOS--.

    .--ČRONOS--. S-Moderator Team Darkorbit

    Bigpoint Sàrl and Co, SCS („Bigpoint“) oferă la adresa http://www.kicktipp.com/darkorbit/ un joc gratuit de pronosticuri pentru Campionatul Mondial pentru jucătorii și membrii forumurilor jocului DarkOrbit (joc de pronosticuri), în cadrul căruia sunt recompensați și cu participarea la un concurs cu premii gratuit. Participarea la jocul de pronosticuri și la concursul cu premii și desfășurarea acestora se supune următoarelor condiții.

    § 1 Participarea la concurs


    (1) Concursul este organizat și desfășurat de Bigpoint. Premiile sunt oferite exclusiv de către Bigpoint. Premiile nu pot face obiectul unor pretenții în instanță.

    (2) Orice participant se înscrie automat în concurs înregistrându-se pe portalul kicktipp GmbH la adresa http://www.kicktipp.com/darkorbit/?language=en_GB între 29 mai 2014 și 13 iulie 2014 (perioada de participare) și participând cu contul respectiv (cont de pronosticuri) la jocul de pariuri. Participarea este gratuită și nu este condiționată de cumpărarea vreunui produs de la Bigpoint sau de la partenerii săi. Regulile aplicabile jocului se găsesc la http://www.kicktipp.com/darkorbit/spielregeln (Regulament de joc). Participarea la concurs este posibilă doar în urma acceptării prezentelor condiții și reguli de joc.

    (3) Se pun în concurs următoarele premii:

    Participanții care ocupă locurile 1-50 în concursul de pariuri, primesc în contul lor de joc din DarkOrbit aferent ID-ului cu are s-au înregistrat la jocul de pariuri (contul de joc) titlul de „Oficial fotbal”

    Participanți care ocupă locurile 1-25 primesc în plus, la alegere, unul din cele trei designuri fotbalistice pentru Goliath. În momentul în care în contul de joc al participantului există deja cele trei designuri, acesta va primi un design alternativ din magazinul DarkOrbit.

    Participanții care ocupă locurile 1-15 la jocul de pariuri, primesc suplimentar un tricou DarkOrbit cu designul bot-ului arbitru.


    § 2 Dreptul de participare la concurs

    (1) Dreptul de participare la concurs este rezervat persoanelor majore care s-au înregistrat în jocul DarkOrbit și în forumul DarkOrbit cu un ID de utilizator valid și cu o adresă de email verificată. Minorii sau persoanele cu capacitate juridică limitată sau fără capacitate juridică trebuie să obțină acordul tutorelui legal. Concursul se desfășoară doar între jucători individuali – comunitățile de pariori nu participă la concurs.

    (2) Pentru participarea la concurs este necesar ID-ul de utilizator al contului de joc DarkOrbit al participantului și adresa de email aferentă, verificată.

    (3) Pentru participarea la concurs, este absolut necesar ca datele personale furnizate (Nume, prenume, adresă, adresă de email, ID de utilizator) să fie conforme cu realitatea și să fie furnizate complet înainte de repartizarea premiilor.

    (4) Persoanele cu domiciliul în statele americane Arkansas, Arizona, Connecticut, Florida, Delaware, Indiana, Iowa, Illinois, Louisiana, Maryland, Montana, Nebraska, South Dakota, South Carolina, Tennessee sau Vermont nu au dreptul de a participa la concurs din motive legale.

    (5) Participarea la jocul de pronosticuri și la concurs este limitată la 10.000 de participanți, ca atare se pot înregistra maxim 10.000 de conturi pentru jocul de pronosticuri.


    § 3 Interzicere de participare


    (1) Angajații Bigpoint și rudeniile acestora nu pot participa la concurs și ca atare nu vor fi luați în considerare la acordarea premiilor.

    (2) Sunt excluși de la participarea la concurs toate persoanele care au acces la aplicația ACP sau au alte drepturi de acces la detalii de desfășurarea jocului.

    (3) În cazul în care un participant încalcă aceste condiții de participare sau se prevalează de mijloace ajutătoare interzise sau de metode manipulatoare, Bigpoint își rezervă dreptul de a exclude participantul în cauză din concurs, și de a-i retrage sau revendica eventualele premii obținute.

    (4) Se exclud de la participare persoanele care furnizează date incorecte cu privire la propria persoană sau la contul deținut.

    (5) În cazul în care una dintre persoanele excluse de la concurs participă la jocul de pronosticuri și ocupă unul dintre locurile relevante pentru obținerea premiilor, aceasta nu va fi luată în considerare și va ceda locul următorului clasat eligibil. (Exemplu: în cazul în care un manager de comunitate de la DarkOrbit ocupă locul 24 în jocul de pronosticuri, locul ocupat de acesta nu va fi luat în considerare pentru acordarea premiilor, iar persoana care ocupă locul 25 va avansa pe locul 24, iar persoana ce ocupa locul 26 va urca pe locul 25).


    § 4 Desfășurarea concursului

    (1) La deschiderea contului pentru jocul de pronosticuri, fiecărui participant i se deschide un cont de puncte ce se supune condițiilor de participare și regulamentului de joc aplicabile la momentul respectiv. Participând la jocul de pronosticuri, participantul poate obține puncte pe care le acumulează în contul său de puncte. Numărul de puncte ce pot fi obținute reiese din Regulamentul de joc. Punctele câștigate nu pot fi transferate unui terț, respectiv altor participanți.

    (2) Câștigătorii premiilor aferente locurilor 1-50, 1-25, respectiv 1-15 vor fi anunțați la sfârșitul perioadei de participare pe baza punctelor acumulate și în conformitate cu § 3 paragraful 5. În caz de egalitate la puncte, diferențierea se va face pe baza numărului de zile în care a câștigat un jucător („victorii”). În cazul în care se constată egalitate și la numărul de victorii, câștigătorul va fi desemnat de către un calculator, în mod aleatoriu. Regulile relevante pentru pronosticuri, punctaje și joc se regăsesc în Regulamentul jocului. La acordarea premiilor vor fi luați în considerare doar participanții care au furnizat date complete și reale. Câștigurile pentru participanții la jocul de pronosticuri care au transmis toate pronosticurile în perioada de participare, vor fi acordate prin extrageri aleatorii cu ajutorul calculatorului.

    (3) Bigpoint va acorda câștigurile în decurs de 10 zile lucrătoare după încheierea perioadei de participare pe baza adresei furnizate de câștigători, alimentându-le conturile corespunzător. Orice eventuale taxe vamale sau taxe de livrare suplimentare pentru o livrare în străinătate vor fi suportate de către câștigător. În cazul în care livrarea nu poate fi realizată din motive imputabile câștigătorului, acesta va suporta costurile unei noi livrări. În cazul în care, în decursul a patru luni de la notificarea câștigătorului, livrarea nu se poate realiza din motive imputabile câștigătorului, câștigul este anulat.

    (4) Se acordă un singur câștig per participant și per gospodărie. Bigpoint își rezervă dreptul de a exclude din concurs participări duble sau care prezintă suspiciuni în acest sens, respectiv orice participări masive.

    (5) Convertirea câștigurilor în bani nu este posibilă. În cazul în care Bigpoint nu poate livra câștigul în forma promisă (de ex. culoare), premiul va fi înlocuit cu unul de valoare egală sau, câștigătorul va primi un cupon care poate fi utilizat o singură dată. Înlocuirile sau compensațiile nu pot fi negociate.

    (6) Sesizările trebuie trimise către Bigpoint în scris în decurs de 14 zile de la apariția unei probleme și trebuie să conțină numele concursului în cauză. Sesizările făcute prin telefon sau cele făcute după termen nu vor fi luate în considerare.

    (7) Orice costuri operaționale, asociate sau suplimentare aferente câștigurilor vor fi suportate de către câștigător.


    § 5 Încheierea prematură a concursului

    Bigpoint își rezervă dreptul de a întrerupe sau încheia concursul în orice moment, fără notificare prealabilă. Bigpoint se va prevala de acest drept în special în situații în care desfășurarea normală a concursului nu este posibilă din motive tehnice (de ex.: viruși în sistemul computerizat, manipulări sau erori de echipamente sau programe informatice) sau din motive juridice. În situația în care o astfel de încheiere prematură a concursului este pricinuită de comportamentul unui participant, Bigpoint își rezervă dreptul de a solicita despăgubiri de la persoana în cauză.

    § 6 Protecția datelor
    (1) Pentru a putea participa la un concurs, este obligatorie înregistrarea. Nu se garantează posibilitatea înregistrării. Prin înregistrare, participantul își exprimă acordul explicit ca Bigpoint să prelucreze datele necesare pe durata concursului și să le memoreze în acest scop. Participantul are posibilitatea în orice moment să-și retragă acordul privind memorarea datelor sale, retrăgându-se astfel din concurs.

    (2) Cu privire la datele înregistrate ale participanților, Bigpoint se obligă să respecte prevederile legislației în vigoare. Datele vor fi tratate cu confidențialitate.


    § 7 Răspundere

    (1) Odată cu înmânarea câștigului, Bigpoint este eliberată de orice obligație. Bigpoint nu răspunde pentru eventuale defecte și/sau deficiențe.

    (2) Bigpoint nu răspunde pentru eventuale daune care pot apărea în timpul participării la concurs, ca rezultat al unor erori, întârzieri sau întreruperi de transmisie, defecte la echipamente tehnice și servicii, date incorecte, pierderea sau ștergerea datelor, viruși sau orice altceva ce poate surveni prin participarea la concurs, cu excepția cazului în care acestea s-au produs dintr-o neglijență gravă sau o acțiune deliberată a companiei Bigpoint (inclusiv a instituțiilor, angajaților sau agenților acesteia). În schimb, Bigpoint este în totalitate răspunzătoare pentru garanții, daune rezultate din încălcarea obligațiilor contractuale a căror îndeplinire facilitează executarea corectă a relațiilor contractuale, și pentru daunele rezultate prin pierderi de vieți omenești, vătămare corporală sau afectarea sănătății.

    (3) Nu există răspundere față de persoanele excluse prevăzute la § 3.

    (4) Pentru erori tehnice ce rezultă în indisponibilitate, întârzieri, întreruperi și/sau funcționări incorecte, Bigpoint nu își asumă răspunderea în absența unor acțiuni intenționate sau a neglijenței grave.


    § 8 Diverse
    (1) Se exclud orice acțiuni în instanță.

    (2) Prezentele condiții de participare și întreaga relație de drept între participanți și Bigpoint se supun dreptului luxemburghez.

    (3) În cazul în care anumite prevederi ale condițiilor de participare nu sunt valabile, valabilitatea celorlalte prevederi va rămâne intactă.

    (4) Orice acte adiționale sau acorduri suplimentare trebuie realizate în scris pentru a fi valabile.

    (5) Bigpoint își rezervă dreptul de a modifica condițiile de participare în orice moment și fără notificare prealabilă.
     
    Modificat ultima dată: 4 Iun 2014