Suport [FAQ] Actualizare ”Motor Grafic 3D”

Discuție în 'FAQ/Glosar' creată de ©ØrrØsivΞ, 16 Iun 2015.

Dragă cititor al forumului nostru,

Dacă dorești să participi activ la discuțiile purtate, ai întrebări sau vrei să deschizi alte teme, este necesar să te conectezi în continuare în joc. În cazul în care nu ai încă un cont de joc, te rugăm să te înregistrezi. Ne bucurăm să te revedem în viitor în forumul nostru! CLICK AICI
Stare subiect:
Nu este deschis pentru răspunsuri suplimentare.
  1. Salutare Piloți Spațiali,

    După cum deja ați putut observa, tocmai ce am anunțat următorul test al cărui scop este de a testa noua actualizare a motorului grafic.

    Avem, de asemenea, câteva informații pt. voi pentru a vă familiariza cu recenta actualizare:

    Ce înseamnă ”actualizare Motor Grafic 3D”?


    Un ”motor grafic” este acea parte a unui joc care este responsabilă pentru afișarea tuturor obiectelor importante mobile într-un joc - pe scurt, este așa zisul ”client”.

    Până acum am folosit un client care utiliza, în principal, procesorul calculatorului și, astfel, o mulțime de date erau transmise procesorului, cum ar fi poziția oricărui obiect visibil pe ecranul monitorului, modul în care aceste obiecte interacționează, datele de la server necesare a fi administrate, informațiile care trebuiau transmise browser-ului (care mai apoi erau transmise sistemului de operare) și așa mai departe.

    În același timp, jocul, browser-ul și sistemul de operare trebuiau să deseneze fiecare obiect pe ecranul monitorului și, astfel, o mare parte din puterea de procesare era risipită pe ceea ce se numește ”overhead”.

    Noul motor ne permite să utilizăm caracteristici specifice oricărei plăci grafice moderne - fie în cadrul laptop-urilor sau a calculatoarelor Desktop - și să degajăm toată activitatea de afișare a obiectelor pe ecranul monitoarelor, mărind considerabil ”spațiul de respirat” pt. procesor.

    Asta înseamnă că pot păși, de asemenea, în era tridimensională?


    În prezent, nu! Chiar dacă utilizăm axa ”adâncime” pt. efecte vizuale super (verificați!) DarkOrbit va râmâne, în continuare, același joc!

    Cum îmi pot da seama dacă pot rula jocul pe calculatorul meu?


    În primul rând poți porni pur și simplu jocul și să încerci. Dacă PC-ul tău este capabil să ruleze jocul, o va face. (Poți utiliza ”Setări” pentru a reveni la grafica 2D)

    Ne-am asigurat că acele calculatoare care nu sunt capabile să ruleze nicicum versiunea 3D, nu vor putea afișa nici opțiunea ”Comută la 2D / 3D”.


    Dacă specificațiile tehnice ale calculatorului sunt cel puțin egale sau mai bune decât ce se specifică mai jos, atunci calculatorul ar trebui să fie în regulă!

    Cerințe minime pt. versiunea 3D (aceasta este prima versiune, se poate schimba față de ediția finală):

    • Procesor Intel Pentium 4 3GHz / AMD Athlon 64 3400+
    • Placă Grafică ATI Radeon HD 3650 sau echivalentă
    • 2GB RAM
    • Flash Player 11.8, cel mai nou recomandat (18.0)
    • Sistem de operare Windowx XP+ / MacOS
    Tot nu funcționează fără probleme. Pot îmbunătăți acest lucru?
    • Cum să îmbunătățiți performanța clientului (FPS)
    1. Actualiyați-vă Flash Player-ul. Folosiți ultima versiune lansată de la https://get.adobe.com/flashplayer/
    2. Verificați dacă opțiunea ”Hardware acceleration” este activată (click dreapta pe flash -> settings -> primul tab (Display) -> bifați ”Enable hardware acceleration”).
    3. Actualizați-vă driver-ele plăcii voatre grafice (acest lucru poate oferi o mare creștere a performanței).
    4. Închideți celelalte pagini care conțin elemente ”grele” (jocuri, reclame etc.), în toate browser-ele. Programele de redare muzică n-ar trebui să repreyinte o problemă (dacă nu sunt acompaniate de un vizualizator sau sintetizator ”mișto”).
    5. Închideți orice aplicație care rulează în ”fundal / background”, în special pe cele care utilizează procesorul.
    6. Actualizați-vă browser-ul. Adnotare suplimentară pt. utilizatorii de Google Chrome (cu Pepper Flash): dacă vă confruntați cu performanțe slabe (sau 3D nu funcționează la voi), chiar în ciuda faptului că dețineți un calculator performant, utilizați un alt browser (Firefox, IE). Pepper Flash în Chrome este cunoscut pentru problemele sale de performanță iar dezvoltatorii jocului cu greu pot face ceva în această privință.
    7. Curățați ”cache-ul” browser-ului.
    8. Scanați-vă sistemul cu un antivirus.
    • Lag în comunicare client -server
    1. Dezactivați / opriți toate aplicațiile ce ”descarcă / downloading” în ”fundal / background”: p2p, filme, actualizări ale programelor etc.
    2. Veificați setările firewall-ului.
    3. Repornirea router-ului / switch-ului ajută uneori.
    Folosiți ”Unity” sau ”HTML5”?

    Când am demarat acest proiect, cu mai mult de un an în urmă, am tot discutat despre ce anume tehnologii ar trebui utilzate și, am realizat că Flash3D ne va oferi cel mai bun compromis între compatibilitate, performanță și posibilitatea de personalizare. Orientarea către o altă tehnologie ar fi luat chiar și mai mult timp și nu ar fi oferit mai multe avantaje.

    De asemenea, cunoaștem faptul că în ciuda promovării de care se bucură HTML5, acesta nu este suficient de matur pt. un joc online cum este DarkOrbit. Ca atare, Flash3D nu va fi înlocuit în viitorul apropiat

    Putem discuta despre actualul proces de luare a deciziilor într-o altă parte. :)


    Detalii legate de ”Open Beta Test”

    Cum testarea trebuie supervizată de către dezvoltatorii noștrii, serverele sunt active pe parcursul timpului de lucru CEST:

    • Marți, 16 iunie 2015, 11:30 h - 18:00 h CEST
    • Joi, 18 iunie 2015, 11:30 h - 21:00 h CEST
    Ne cerem scuze utilizatorilor de pe servere-le SUA - dar cum testarea este publică, orice perturbare poate surveni în cadrul jocului - și nu vom putea să reacționăm suficient de rapid în afară oreleor de serviciu.

    Când se va lansa versiunea finală?


    În funcție de impresiile primite de la voi și de volumul de finisări pe care trebuie să le facem, vom avea nevoie de încă ceva săptămâni pentru a lansa versiunea finală 3D.

    Cum putem transmite impresiile noastre?

    Avem un formular de impresii (feedback) care va fi accesibil în client pt. a vă transimite impresiile voastre și dorim să folosiți și secțiunea de impresii din cadrul forumului pt. toate comentariile pe care le aveți de făcut.
     
Stare subiect:
Nu este deschis pentru răspunsuri suplimentare.